Credință și lumină
Fundația ”Mâini Dibace” a fost înființată în 1996, la inițiativa familiilor din comunitatea ”Credinţă şi Lumină” ( https://www.foietlumiere.org/en ) din Târgu Mureș, care s-a format în 1991.
”Credinţă şi Lumină” este o mișcare comunitară născută din dorința de a ajuta persoanele cu dizabilități (mai ales intelectuale) și familiile lor să-și găsească locul în biserică și în societate.
Mișcarea a fost fondată în 1971 în Franța, de Jean Vanier și Marie-Hélène Mathieu fiind răspuns la refuzarea familiilor de a participa la un pelerinaj împreună cu copii lor cu dizabilități intelectuale. Mișcarea ”Credință și Lumină” numără în prezent peste 1200 de comunități organizate în 51 de provincii situate pe cinci continente, în 86 de țări și în 38 de limbi diferite. În centrul acestor comunități se află persoana cu dizabilitate intelectuală, părinții și comunitatea ajutătoare.
Misiunea este să creeze legături de prietenie și de întrajutorare între toți membrii, să dezvăluie fiecărei persoane darul primit și frumusețea sa unică, sprijinirea părinților în încercările lor de a ajuta și încuraja copii lor să își folosească abilitățile și să aprecieze mai mult frumusețea interioară a copiilor lor.
Mișcarea ”Credință și Lumină” consideră că persoanele cu dizabilități pot deveni o sursă de unitate în societate și în biserică și, de asemenea, între biserici și națiuni.

